Când vorbim despre vin discuția continuă spre preparatele culinare. Este oare mai bun vinul savurat ca atare, singur, sau cu mâncare? Se schimbă cu ceva savoarea mâncării în asociere cu vin? Se schimbă aromele vinului în asociere cu mâncare?
În articolul de astăzi ne-am propus să răspundem la aceste întrebări și să vorbim pe larg despre asocierea vinurilor cu mâncarea. Pentru că ambele pot și savurate atât ca atare, cât și împreună, însă când acestea se întâlnesc avem șanse ca gustul întregii experiențe să fie mai reușit. Pentru o asociere potrivită a vinului cu mâncarea este bine să avem grijă la niște lucruri general valabile, precum și să ne cunoaștem gustul propriu.
Pentru început te rugăm să te gândești la asta: tu cum îți bei cafeaua? Cu zahăr, cu lapte, sau cât mai neagră, mai concentrată, fără să îi adaugi nimic?
Indiferent de cum preferi să savurezi cafeaua, important e ca ție să îți placă și să o savurezi din plin. Oricare dintre variante enumerate mai sus sunt potrivite, nu spune nimeni că ar trebui să consumi cafeaua într-un mod sau altul, însă preferințele tale spun câte ceva despre gustul preferat de tine. Iar acesta poate fi un prim pas spre a-ți înțelege gustul.
Tema de gândire de mai sus se poate duce ușor și spre zona vinului. Dacă preferi să savurezi cafeaua cu zahăr sau cu lapte este posibil ca toleranța ta la tanini să fie mai mică decât a celor care preferă să bea cafeaua simplă, fără a-i adăuga nimic. Asta înseamnă, de exemplu, că iubitorii de cafea cu zahăr/cu lapte este posibil să prefere vinuri din soiuri de struguri mai puțin taninoase, mai blânde, cum este Merlot. Iar băutorii de cafea neagră, tare, cât mai concentrată, să prefere un Cabernet Sauvignon.
Când vrei să asociezi vinul cu mâncarea este bine să respecți câteva reguli de bază:
- sarea din mâncare este un bun prieten al vinului: crește percepția de corpolență a vinului și scade senzația de astringență și aciditate din vin
- vinul cu aciditate ridicată se potrivește cu mâncare cu aciditate ridicată
- gustul dulce și umami* din mâncare crește senzația de astringență + aciditate din vin și scade senzația de corpolență, dulceață și fructuozitate din vin
- atunci când vrei să savurezi un vin la desert ai grijă ca desertul să nu fie mai dulce ca vinul pentru că îl va acoperi pe acesta.
(Umami* este un gust mai nou introdus în vocabularul nostru și reprezintă acel gust inconfundabil pe care îl găsești în ciuperci, măsline, banane.)
Așa cum vezi, există recomandări de bază pentru asocierea vinului cu mâncarea, însă acestea depind foarte mult și de gustul fiecăruia. Cum fiecare dintre noi are gustul și mirosul dezvoltate diferit este bine ca fiecare să-și descopere propriul gust încercând tot felul de asocieri între mâncare și vin.
Nu există o “asociere greșită” dacă unei persoane pur și simplu îi place combinația de gusturi rezultată, chiar dacă ea ar putea fi, să spunem, contrară recomandărilor generale. Odată ce îți cunoști preferințele culinare vei putea descoperi ușor și preferințele legate de vin încercând cât mai multe asocieri.
În ceea ce privește lucrurile de evitat în asocierea vinului cu mâncarea menționăm:
- Preparatele din pește în asociere cu vin. Recomandarea obișnuită este vin alb la pește, însă în funcție de tipul de pește, pot fi cazuri în care merge foarte bine să îi asociezi un vin rose (ex. cu somon) și chiar și un vin roșu. Vinul roșu care se poate asocia la pește ar trebui să fie proaspăt, cu aciditate ridicată. Este de evitat o asociere între pește cu carne albă și un vin roșu baricat (maturat în butoaie de stejar) pentru că se produce un gust metalic care nu ajută nici vinul și nici preparatul.
- Aromele vinului și ale preparatelor culinare NU trebuie să se acopere reciproc ci să se completeze. Putem lua exemplul unui desert sau al unui preparat foarte iute care pot fi asociate numai cu anumite tipuri de vin cât să rezulte o senzație plăcută. În cazul deserturilor avem vinuri de desert care, dacă se aseamănă la concentrația de zahăr a desertului, e foarte posibil ca cele două să nu se acopere. În plus, un vin dulce realizat printr-o metodă specială (cum este ice wine despre care am povestit aici poate fi un partener bun pentru un preparat iute, mai ales în cazul persoanelor care nu obișnuiesc să savureze vinuri dulci (dar iubesc preparatele iuți). În acest caz particular, senzația de dulce(din vin) – iute (din mâncare) va fi una plăcută, fiecare fiind moderată de cealaltă. Și aici diferă discuția în funcție de cât de iute este mâncarea însă dacă acesta este cazul tău te invităm să încerci mai multe preparate iuți cu vinuri diferite și să observi diferența.
Aromele vinului și ale preparatelor culinare nu se schimbă atunci când acestea sunt asociate una cu alta, însă senzația pe care o simți da! Din acest motiv este important să îți cunoști gustul propriu, să experimentezi cât mai mult pentru ca apoi să poți încerca asocieri unice pentru tine, iar pe viitor să fii încrezător (încrezătoare) asupra a ce preparat și ce vin să comanzi într-un restaurant, să cumperi pentru o masă festivă sau pentru un cadou (în cazul cadourilor va trebui să cunoști gustul persoanei care îl va primi).
Atunci când vinul este savurat alături de un fel de mâncare face mâncarea să aibă gust mai bun și invers, însă acest lucru este valabil numai după ce știi regulile de bază, după ce le-ai încercat și te afli în cunoștință de cauză. Odată ce “teoria” îți este cunoscută, ai o mulțime de oportunități de a îmbina gusturi și arome care să îți îmbogățească experiența zi de zi.
Vinuri roșii de savurat toamna
Toamna cu a ei culoare și parfum își face simțită prezența din ce în ce mai clar. Zilele călduțe ne îndeamnă să mai stăm puțin
Cabernet Sauvignon – Soiul Rege
Se spune că este “soiul rege”. Unul dintre soiurile care se maturează frumos în timp. Soiul de struguri cultivat într-o bună parte din regiunile viticole
Feteasca Neagra, un soi emblematic pentru cele 2 tari: Romania si Republica Moldova
Află despre caracteristicile acestui soi, regiunile unde este cultivat și cele mai recomandate vinuri din Fetească Neagră. Ideal pentru iubitorii de vinuri care doresc să exploreze aromele unice și versatilitatea acestui soi autohton.
Aromele vinurilor: Ghid complet despre gust, miros și clase de arome
Află tot ce trebuie să știi despre aromele vinurilor în acest ghid complet! 🌟 Înțelege de ce, chiar dacă vinul este făcut din struguri, poate avea arome de cireșe, căpșuni și multe altele. Explorează cele trei categorii principale de arome.
5 vinuri Inspiro de la Chateau Vartely – alegerea perfecta pentru aceasta vara!
Vinurile Inspiro de la Château Vartely – Alegerea perfectă pentru o vară inspirată!
Château Vartely, premiată ca “Cea mai bună vinarie a anului 2023” în Republica Moldova, aduce pe piața din România gama de vinuri proaspete și ușoare Inspiro. Gama include vinuri spumante și liniștite, ideale pentru zilele toride de vară.
Vinuri spumante Inspiro:
Inspiro brut Fetească Regală: Note de flori de primăvară și citrice, perfect pentru începutul zilei de vacanță.
Inspiro sec Pinot Noir: Un spumant rose cu note de cireșe și zmeură, ideal pentru aperitive și deserturi ușoare.
Vinuri liniștite Inspiro:
Inspiro Muscat: Un vin alb demisec cu note florale și de piersici coapte.
Inspiro Muscat Rose: Note de trandafir și căpșuni, perfect pentru salate și paste.
Inspiro Muscat Roșu: Un vin roșu demisec cu arome de fructe de pădure, ideal pentru serile răcoroase.
Gama Inspiro te inspiră să petreci momente de relaxare alături de familie și prieteni. Savurează vara aceasta vinurile Inspiro și bucură-te de prospețimea și aromele lor unice.
Inspiro by the Lake: Party-ul pe care nu vrei să-l ratezi!
Vara aceasta, te invităm să evadezi din rutina urbană și să te alături unui eveniment de neuitat: INSPIRO by the Lake! În data de 15