FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU ARCADIE FOȘNEA!

 

  1. Știm că aveți o carieră recunoscută la nivel internațional, dar în România foarte puține lucruri sunt cunoscute despre cariera dvs. Ne puteți da câteva detalii despre cariera dvs de oenolog și degustător internațional.

M-am născut la țară, bunicii și părinții mei aveau viță de vie, produceau vin, și această cultură m-a facut să tratez vinul în primul rând cu multă pasiune și abia apoi tehnic.  Probabil și prin asta vinurile noastre sunt mai deosebite.

Bineînțeles că și studiile pe care le-am făcut în Germania au avut un rol extrem de important, la fel și disciplina muncii. Șansa de a face parte din echipa Château Vartely, împuternicirile oferite, susținerea, echipa, toate împreună m-au ajutat să cresc profesional enorm. Eu astăzi compar profesia mea cu a unui medic, care toată viața învață, se perfecționează și rămâne conectat cu ultimele tehnologii și tendințe fără a uita pasiunea de la care a plecat.

Participarea anuală ca jurat la concursurile internaționale Mundus Vini, Concours Mondial de Bruxelles, mi-a oferit experiențe unice. Am cunoscut multe personalități din lumea vinului, culturi noi și bineînțeles vinuri din toate colțurile lumii, ceea ce m-a ambiționat și mai mult să am aspirații mari legat de calitatea vinurilor pe care le produc.

  1. Ce v-a inspirat să faceți vinul TARABOSTE TRIBUT

Când am început activitatea în 2004, împreună cu vinăria Château Vartely, ne-am fixat ca scop producerea de vinuri premium, corecte și calitative. Pe atunci ne lipsea cunoașterea potențialului viti-vinicol al zonei și piața de desfacere pentru vinurile premium, așa că pot să afirm că am crescut împreună și eu și Château Vartely și clienții noștri.

Chateau Vartely a oferit întotdeauna consumatorilor vinuri deosebite, care au urmat îndeaproape dorințele consumatorilor. Gama Taraboste, realizată din roada anului 2007,  a avut din start un nivel de calitate ridicat, s-a încadrat ca vin premium pentru regiunea est-europeană, a devenit un produs de încredere.

În anul 2016 și respectiv 2017, după ani de experiență, în plantație și cramă, am văzut un potențial ridicat în roada acestor ani, pentru soiurile Cabernet Sauvignon și Saperavi. M-am bucurat pentru că mai puteam urca încă o treaptă de calitate în gama Taraboste. Așa am creat vinurile Taraboste Tribut.

  1. Va fi un vin care se va regăsi în gama Taraboste în fiecare an, sau îl veți realiza doar în anii excepționali?

Până în 2007 credeam ca potențialul terroir-ului din Republica Moldova este limitat. Din păcate perioada sovietică politica de industrializare și producere în masă a știrbit din cultura noastră strămoșească de cultivare a strugurilor și de consum a vinului. A urmat fenomenul anilor 2000-2006, când Republica Moldova exporta vin dublu cât producea, astfel strugurii nu mai ajungeau să se coacă. Investițiile care au urmat au mers în direcția modificării metodelor de cultivare a viței de vie, astfel că astăzi putem vorbi de struguri de calitate, de terroir.

La Château Vartely s-au făcut eforturi și pentru o bună tehnologizare a cramei pentru a obține vinuri calitative, corecte și care își păstrează calitatea an de an. Toate acestea ne-au permis să evoluăm și să reușim să producem gama Taraboste Tribut, vinuri care vor fi produse doar în anii foarte buni.

Calitatea vinurilor din gama Taraboste Tribut,  probabil este maximul ce poate oferi o vinărie de capacitate mare, vinurile sunt deosebite pentru că sunt obținute printr-un proces tehnologic calitativ, dezvoltat în ani de observare a plantației, de încercări și de muncă a întregii echipe.

  1. Este singurul vin din Rep. Moldova care a primit o distincție atât de importantă. ” Top 10 of the World ” la Wine & Barrel Alliance du Monde. Cum este să fiți deschizător de drumuri pentru vinuri super premium din Republica Moldova?

Noi, Château Vartely, avem mai multe trofee demne de a fi considerați cei mai buni din țară. Este o muncă enormă, o disciplină în tot ce facem, am rămas perseverenți și am crezut în ceea ce facem, în echipa și partenerii noștri. Pot spune că acum suntem apreciați la cel mai înalt nivel. Toate distincțiile obținute de-a lungul anilor ne-au încurajat și mai mult să continuăm pe această cale și bineînțeles în același timp  ne fac și mai responsabili.

  1. Aveți un soi de struguri favorit?  Aveți un vin favorit? 

Am mai multe soiuri preferate: Pinot Noir, Riesling, Sauvignon Blanc. Vinul favorit este subiectiv, îmi plac vinurile baricate, vinurile elegante, vinurile în stil terroir. Îmi aleg vinurile prin prisma anotimpului, a anturajului și a dispoziției pe care o am în acel moment.

 

TARABOSTE TRIBUT surprinde toată povestea Château Vartely în cele două sticle. Este evoluția extraordinară a unei crame și a unui oenolog care au crescut împreună, dorind să devină tot mai buni. Este un vin construit în ani, prin observarea minuțioasă an de an a viței de vie, a potențialului de terroir, a fiecărui vin realizat în cramă, a nenumăratelor încercări de a găsi baricul perfect pentru un vin extraordinar. 

Vinurile TARABOSTE TRIBUT vă vor surprinde plăcut indiferent dacă alegeți să le deschideți acum sau să le savurați peste ani! Puteți fi convinși că ați făcut o alegere bună, vinurile noastre au fost distinse cu medalii importante anul acesta. 

 

Taraboste Tribut Cabernet Sauvignon 2016:  TOP 10 OF THE WORLD la International Wine & Barrel Competition – Médaille d’Or; Argint la Decanter, WORLD WINE AWARDS; Argint la MUNDUS Vini

Taraboste Tribut Saperavi 2017: Aur la MUNDUS vini, Aur la VINARIUM IWSC, Argint la  Decanter, WORLD WINE AWARDS , Bronz la OWSC

 

Suntem nerăbdători să primim recenziile voastre legat de cele două vinuri ale gamei TARABOSTE TRIBUT!

 

Beneficiază de ultimele pachete aniversare Taraboste Tribut, disponibile pentru achiziție pe site-ul nostru! 

 

Toate vinurile cramei Château Vartely, sunt disponibile online.

Facebook