Crama Mircești
O vinărie ce rar întâlnești în Moldova. Cu o priveliște pitorească ce îți taie respirația, mulți numesc această regiune „Mica Toscana a Moldovei”.
Podgoriile se întind pe dealurile Măgurii, într-o regiune unică, potrivită pentru producerea unor vinuri excepționale. Crama Mircești include și conacul alb, în stil brâncovenesc, care a aparținut altă dată unui boier, iar din 2011 a fost readus la viață și pus în valoare și tot atunci au fost plantați și primii butași de viță de vie.
Acum podgoria se întinde pe 15 hectare, iar din 2020 Crama își deschide ușile propriei sale pensiuni cu bucătărie tradițională. Situată în inima Republicii Moldova, în satul cu același nume – Mircești, vinăria se află la 25 kilometri de orașul Ungheni și la 80 de kilometri de Chișinău.
Condiţiile climaterice de aici sunt comparabile cu regiunile vinicole din sudul Germaniei (valea râului Rin) şi nordul Italiei, iar fiecare soi este sădit pe panta potrivită exact pentru el. Pe lângă Pinot Noir, Saperavi, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling, creștem cu drag și cu respect soiuri tradiționale autohtone – Feteasca Neagră, Rara Neagră, Feteasca Regală, Feteasca Albă. Datorită sortimentului divers de soiuri, producem atât vinuri de soi, cât și cupaje sub brandurile CRAMA MIRCEȘTI și BARDUL DIN MIRCEȘTI.
Produsele cramei Crama Mircești
-
CRAMA MIRCESTI BARDUL DIN MIRCESTI SAUVIGNON BLANC LATE HARVEST
81,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI FETEASCA ALBA
47,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI BARDUL DIN MIRCESTI CUVEE ROUGE
144,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI BARDUL DIN MIRCESTI FUME BLANC
77,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI SAUVIGNON BLANC
47,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI ROSE
47,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI FETEASCA NEAGRA & SAPERAVI
72,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI RARA NEAGRA
72,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI RIESLING
69,00 lei Adaugă în coș -
CRAMA MIRCESTI FETEASCA REGALA
47,00 lei Adaugă în coș