Barza alba - peste 75 de ani de traditie si 150 de medalii
LEGENDA DESPRE „BARZA ALBĂ”
Se spune că, pe vremea lui Ștefan cel Mare, o armată numeroasă de tătari a asediat Cetatea Soroca timp de luni de zile. În așteptarea ajutorului, luptătorii din cetate, lipsiți de hrană și apă, își pierdeau pe zi ce trecea, puterile și speranța. Când, în mod neașteptat, deasupra cetății și-au făcut apariția berzele albe, purtând în ciocuri ciorchini de struguri, pe care i-au lăsat să cadă în incinta citadelei. Boabele de struguri și ajutorul neprețuit al acestor zburătoare au sporit forțele și au ridicat moralul oștenilor care au respins eroic atacurile invadatorilor până când oastea condusă de Ștefan cel Mare le-a venit în sprijin. De-atunci barza constituie simbol al unității, iar moldovenii an de an le întâmpină și le
petrec în călătoria lor păstrându-le cu sfințenie cuiburile pe lângă casele lor. Cocostârcul a rămas emblema vinului moldovenesc și odată cu faima acestuia, e purtată dincolo de hotare și legenda acestor păsări aducătoare de noroc.
DESPRE CRAMĂ
Istoria frumoasă a companiei S.A. „Barza Albă” își are începuturile în anul 1944! Timp de 75 de ani produsele companiei desăvîrșesc toate trăirile și dragostea pentru lucrurile bine făcute, cu dăruire și devotament. Compania dispune de un potențial de producere performant și un portofoliu reprezentativ de divinuri înnobilate la butoi de la 3 pînă la 50 ani.
Compania colaborează cu cei mai buni distribuitori, iar piața de desfacere se extinde din Australia pînă în SUA, incluzînd așa țări ca România, Israel, China, țările Baltice, Cehia,
Germania și întreg teritoriul CSI, Kazakstan, Kîrgîstan. Conceptul de bază al companiei ”Barza Albă” este de a deveni, prin performanțele sale și prin produse calitative un simbol al țării, al standartului de calitate și eficiență care va reprezenta domeniul vitivinicol al Republicii Moldova ca bun exemplu pe plan mondial.
Echipa companiei „Barza Albă” este compusă din peste 150 de profesioniști în domeniul viticulturii și vinificației, pentru care divinul constituie spiritul și modul de viață. Succesul companiei fiind asigurat prin continuitatea generațiilor, care prin pasiune transmit estafeta în cursa spre perfecțiune.
În fiecare an Barza Albă își prezintă produsele la expoziții internaționale și concursuri de degustare. Cele mai recunoscute divinuri sunt – „Bălți”, „Speranța”, „Bucuria”, „Codru”, „Dragoș Voievod” și ”Prezident”, care au acumulat în palmares mai bine de 150 medalii, din care 80 de aur, 10 „Grand Prix”.
Produsele cramei Barza Alba – Peste 75 de Ani de Traditie si 150 de Medalii Premiate
-
Reducere 30%
Pachet Divin Prazdnicinii, Barza Alba
598,00 leiOriginal price was: 598,00 lei.418,60 leiCurrent price is: 418,60 lei. Adaugă în coș -
Reducere 30%
Pachet Rachiu Cidru de Mere 15 ani, Barza Alba
520,00 leiOriginal price was: 520,00 lei.364,00 leiCurrent price is: 364,00 lei. Adaugă în coș -
Barza Albă Bucuria Divin XO (10 Ani) 0.5L 40% alc.
159,99 lei Adaugă în coș -
DIVIN BARZA ALBA XO PRAZDNICINII 15 ANI 44% 0,7L GIFT BOX
299,00 lei Adaugă în coș -
Reducere 15%
Barza ALba Bălți XO Rachiu de Cidru de Mere 15 ani, 40% 0.5L
260,00 leiOriginal price was: 260,00 lei.221,00 leiCurrent price is: 221,00 lei. Adaugă în coș -
Barza Alba Prezident Divin XO 50 Ani 43% 0.7L – Gift Box
4.599,00 lei Adaugă în coș -
BARZA ALBA XO DRAGOS VOIEVOD 40 ANI 44% 0,7L GIFT BOX
1.799,00 lei Adaugă în coș -
Barza Alba Codru Divin XXO 20 ani, 43%, 0.7L Gift Box
620,00 lei Adaugă în coș